În perioada 21-23 iunie, Academia de Poliție ”Al. Ioan Cuza” a găzduit cursul de formare ”Tactici și tehnici de instruire a polițiștilor, organizat de Regiunile IPA 25, 2, 4 & 11 București, cu sprijinul Armament Systems & Procedures, #IPARomania și al Academiei de Poliție!
Invitații și trainerii cursului au fost Philip Kurz, vicepreședinte IPA Germania, Fabio Rossi si Marc de Leener!
”𝐼̂𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑧𝑖 𝑎 𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑠-𝑎 𝑝𝑢𝑠 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑑𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑖𝑠̦𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑏𝑎𝑧𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑛𝑑 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑎𝑝𝑎̆𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑎̂𝑡 𝑠̦𝑖 𝑚𝑜𝑑𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑚, 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑖𝑛𝑑 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑎𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑜𝑑𝑢𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝑇𝑜𝑡𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑠-𝑎 𝑝𝑢𝑠 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑛𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆, 𝑎𝑚 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑐𝑢 𝑎𝑙𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎𝑚 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡 𝑜 𝑙𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑎𝑟 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑏𝑒𝑛𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖i”, ne-a împărtășit unul dintre participanți după prima zi de curs!
Cursul de formare a durat 3 zile, iar la sfârșitul acestuia au fost acreditați prin certificare un număr de 33 de colegi din diverse structuri MAI, aceștia putând transmite pe viitor tot ce au acumulat pe parcursul acestor zile de antrenament!
Proiectul acesta este un exemplu și o dovada a spiritului 𝐈𝐏𝐀 – 𝐒𝐄𝐑𝐕𝐎 𝐏𝐄𝐑 𝐀𝐌𝐈𝐊𝐄𝐂𝐎! Dovadă stă feedback-ul participanților:
,,𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑐𝑢𝑟𝑠 𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑢𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑙𝑒𝑗 𝑓𝑎𝑣𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎 𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢 𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑎̆𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑒𝑧𝑒 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑎̆ 𝑢𝑛 𝑝𝑙𝑢𝑠 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡!”