Dragi prieteni,
Referitor la parteneriatul cu lanțul de săli de sport 18 Gym, IPA Secția Română informează membrii organizației că parteneriatul recent încheiat nu mai produce efecte la acest moment, întrucât prestatorul a denunțat în mod ILEGAL contractul, la mai puțin de trei săptămâni de la semnarea și promovarea parteneriatului, acțiune ce a fost luată în ciuda prevederii exprese din art. 7.1 al contractului, potrivit căreia: „Prezentul contract începe să producă efecte juridice de la data semnării, pentru o perioadă nedeterminată, dar nu mai puțin de 12 luni de la data semnării.”
Această acțiune reprezintă o încălcare flagrantă a obligațiilor asumate prin contract, motiv pentru care IPA Secția Română, prin intermediul casei de avocatură care ne reprezintă, a demarat toate demersurile legale necesare în vederea obligării prestatorului la respectarea clauzelor contractuale.
În perioada următoare, vom reveni cu informații suplimentare privind evoluția litigiului, nu înainte de a preciza că sperăm într-o soluționare amiabilă și în continuarea parteneriatului în condițiile ofertei stabilite inițial.
Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru încrederea acordată.
ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A POLIȚIȘTILOR SECȚIA ROMÂNĂ