CUPA IPA 2026 îmbină sportul, natura și spiritul IPA la Cheile Grădiștei Resort Fundata

Loading Events

« All Events

CUPA IPA 2026 îmbină sportul, natura și spiritul IPA la Cheile Grădiștei Resort Fundata

September 24 - September 27

IPA Secția Română organizează, în perioada 24–27 septembrie 2026, evenimentul național CUPA IPA 2026, care se va desfășura la Complexul Cheile Grădiștei Resort Fundata, județul Brașov.

Evenimentul își propune să reunească membri IPA și familiile acestora din întreaga țară, într-un cadru montan spectaculos, dedicat sportului, socializării, prieteniei și promovării spiritului IPA. CUPA IPA 2026 va include atât competiții sportive, cât și activități recreative și educative, adresate adulților și copiilor.

Programul evenimentului cuprinde Turneul Național de Fotbal „CUPA IPA”, Cupa IPA MTB Family, Cupa IPA de Biatlon, care include alergare și tir cu arme airsoft, Crosul Montan IPA 7K, Crosul Copiilor IPA și Workshop Foto IPA, cu tematici dedicate sportului, naturii și poveștii vizuale.

CAZARE

Participanții pot opta pentru pachete oficiale de cazare de 3 nopți, cu demipensiune, în cadrul Complexului Cheile Grădiștei Resort Fundata. Pachetele includ cazare, mic dejun zilnic, două cine cu pachet de băuturi, o cină festivă cu open bar, acces la terenurile sportive, acces nelimitat la centrele SPA ale resortului, acces la sala de conferințe pentru ședința tehnică a turneului de fotbal și workshopul foto, precum și participare gratuită la toate competițiile sportive organizate în cadrul CUPA IPA 2026.

Tarifele pentru pachetele oficiale de cazare pornesc de la 1.350 lei/persoană/sejur pentru cameră dublă la Hotel Sport 2★ și ajung la 1.950 lei/persoană/sejur pentru variantele de cazare 3★ în cameră single. Pentru copii, sunt prevăzute tarife speciale: gratuitate pentru copiii până la 4 ani, fără pat suplimentar, 600 lei/sejur pentru copiii între 4 și 14 ani și 800 lei/sejur pentru copiii peste 14 ani, cu pat suplimentar.

Pentru participanții care aleg cazarea în afara Complexului Cheile Grădiștei Resort Fundata, sunt prevăzute taxe de participare distincte pentru competiții:

  • 500 lei/echipă pentru Turneul Național de Fotbal
  • 200 lei/adult și 100 lei/copil pentru Cupa IPA MTB Family și Cupa IPA de Biatlon,
  • 200 lei/participant pentru Crosul Montan IPA 7K,
  • 100 lei/copil pentru Crosul Copiilor IPA
  • 250 lei/participant pentru Workshop Foto IPA.

Înscrierile la competițiile organizate în cadrul CUPA IPA 2026 se realizează online, prin platforma indicată de organizatori. Pentru rezervarea locurilor de cazare, participanții sunt rugați să completeze formularul de înscriere și să îl transmită pe adresa de email i.melinte@iparomania.ro sau prin WhatsApp la numărul 0742.038.492, persoană de contact fiind Ion Melinte, vicepreședinte IPA Secția Română. Termenul-limită pentru înscrieri, rezervări și plata pachetelor este 25 august 2026.

Plata taxelor de participare și a pachetelor de cazare se va efectua în contul IPA Secția Română:
RO26 RNCB 0289 0878 6978 0001, deschis la Banca Comercială Română – Sucursala Lujerului.

CUPA IPA 2026 reprezintă o oportunitate excelentă de promovare a sportului, prieteniei și spiritului IPA, oferind membrilor și familiilor acestora posibilitatea de a petrece împreună câteva zile deosebite într-unul dintre cele mai frumoase complexe turistice montane din România”, transmit organizatorii.

Contact pentru înscrieri și informații:
Email: i.melinte@iparomania.ro
WhatsApp: 0742.038.492
Persoană de contact: Ion Melinte – vicepreședinte IPA Secția Română

REGULAMENTUL COMPETIȚIEI CUPA IPA LA FOTBAL 2026

Details

Start:
September 24
End:
September 27
Website:
www.iparomania.ro

Organizer

IPA Romania
Email:
secretariat@iparomania.ro
View Organizer Website

Venue

Cheila Gradistei Resort & Spa
Fundata
Brasov, 507070 Romania
+ Google Map
Phone:
+40 724 372 257
View Venue Website
WhatsApp Devino membru